Ai grija ce-ti doresti


Azi am dat peste acest articol si am zis sa-l postez si pe blog la mine deoarece mi se pare destul de interesant. Nu va mai retin cu alte povesti, insa astept o parere despre articolul de mai jos (pe mine m-a amuzat destul de tare)

"Am un vechi prieten, Dan, care îmi spusese mai demult oful lui: nu făcuse niciodată sex în trei şi tare ar fi vrut să trăiască o astfel de experienţă. I-am sugerat să ia un ziar care să aibă rubrica Matrimoniale. Precis ar găsi zeci de anunţuri de la fel şi fel de “fete fierbinţi”. Dar nu, Dan nu voia să se complice cu prostituate. Atunci, l-am trimis la nevastă-sa, Lucia. Erau colegi de serviciu.

Acolo se cunoscuseră, în urmă cu 4 ani, şi la 3 luni după prima întâlnire, s-au luat. Acum câteva zile, Dan a trecut pe la mine. Şi, într-o doară, l-am întrebat dacă-i mărturisise neveste-sii fantezia lui.

- Să ştii că m-am gândit! Dar cum să-i spun aşa ceva, hodoronc? “Lucico, te iubesc la nebunie, dar vreau să mă culc cu alta!”

- Păi nu aşa, că Lucica dă divorţ! Spune-i că te-ai gândit că ar fi bine dacă v-aţi condimenta viaţa sexuală. Apoi, povesteşte-i fantezia ta. Dar de ce vrei două femei în acelaşi timp?

- Ah! Încearcă să-ţi imaginezi cum e să fii făcut sandviş între două femei frumoase! Să simţi doi sâni pe piept şi alţi doi, pe spate…

- Mda, doi pe faţă, doi pe dos, ca la croşetat…

Dănuţ îşi desfăcu o cutie de bere, sorbi din ea, îşi aprinse o ţigară şi reluă:

- Mă băiete, n-am încotro. Uite, chiar azi o să-i zic. M-am şi gândit pe cine aş vrea să cooptăm în triunghiul ăsta. Avem o secretară nouă, o fâşneaţă blondă. Am flirtat un pic cu ea şi cred că mă place. Şi mai are Luci o colegă de birou, puţin mai în vârstă, o brunetă versată. Nici asta nu mi-ar displăcea…

- Ce le alegi tu, de parcă ai fi în supermaket! Dar Luciei i-ar plăcea vreuna dintre ele?

- Ei, vezi? Mă tem că s-ar putea s-o copleşească chestia asta. Mai întâi să accepte ideea şi apoi să fie de acord cu alegerea mea… Vezi ce probleme am?! adăugă Dan şi izbucni în râs. Dar mă descurc eu cu Lucica. Sper…

După două zile, Dan a venit la mine cu câteva cutii de bere.

- Ţi-am zis eu că mă descurc cu nevastă-mea! spuse el, desfăcându-şi o cutie. A fost mai simplu decât mă aşteptam…

Sincer, eram uimit. Cum de a fost Lucia de acord cu prostia asta, să-şi împartă bărbatul iubit cu altă femeie?

- Serios? Cum ai determinat-o să-ţi accepte năzdrăvănia?

- Am folosit introducerea aia cu condimentarea vieţii noastre sexuale. Şi i-am spus că tare aş vrea să fiu făcut sandviş, bineînţeles, numai împreună cu ea. Şi că asta n-o să însemne nimic, o s-o iubesc chiar şi mai mult că mi-a facut hatârul ăsta. A spus c-o face, pentru dragostea noastră! Dar a avut pretenţia să aleagă ea persoana potrivită, pe care s-o agreeze şi care s-o placă. Am stabilit că ar fi bine să nu folosesc prezervative, ca să fie plăcerea deplină. De aceea şi avem nevoie de persoana potrivită, curată şi discretă…

- Ei, poftim! Şi cine va fi, secretara blondă sau colega brunetă?

- Nu ştiu, cică vrea să fie o surpriză. Dar ea are gusturi bune, nu-mi fac probleme. Aşa că poimâine o să am parte de sex în trei, cu două femei minunate! Eu voi veni puţin mai târziu acasă, după ce încinge ea puţin atmosfera. Aranjează ea decorul: muzică relaxantă, lumânări, şampanie, tot tacâmul…

Duminică la prânz m-am pomenit cu un telefon de la Dan. Avea vocea mohorâtă:
- Mă băiete, proastă idee am avut! Ştii că voia nevastă-mea să-mi facă o surpriză. Şi ce supriză am avut! Conform înţelegerii, am venit pe seară acasă, pentru ca ea să încingă atmosfera. Când am intrat, am văzut persoana curată şi discretă pe care o alesese pentru noi. Era Gogu, contabilul-şef, dezbrăcat până la brâu! Dau divorţ, nu se poate aşa ceva!"

Sursa articol: javra.eu

Imparte cu prietenii:


0 comentarii:

Trimiteți un comentariu